The following text is not a historical study. It is a retelling of the witness’s life story based on the memories recorded in the interview. The story was processed by external collaborators of the Memory of Nations. In some cases, the short biography draws on documents made available by the Security Forces Archives, State District Archives, National Archives, or other institutions. These are used merely to complement the witness’s testimony. The referenced pages of such files are saved in the Documents section.

If you have objections or additions to the text, please contact the chief editor of the Memory of Nations. (michal.smid@ustrcr.cz)

Lucreţia Jurj (* 1928  †︎ 2004)

• s-a născut la 2 octombrie 1928, în satul Scărişoara Nouă, comuna Pişcolţ, judeţul Satu Mare

• în 1947, s-a căsătorit cu pădurarul Mihai Jurj

• în 1948, în Apuseni, în regiunea Huedinului, Teodor Şuşman a constituit un grup de rezistenţă anticomunistă, în care au intrat şi trei dintre fiii săi: Teodor junior, Visalon şi Traian

• Mihai Jurj, prieten al fraţilor Şuşman şi al tatălui acestora, la început, i-a adăpostit şi i-a ajutat cu alimente şi medicamente

• în august 1950, în urma trădării şefului ocolului silvic, Lucreţia Jurj a fost arestată, dar soţul său a reuşit să fugă în munţi şi s-a alăturat fraţilor Şuşman. Lucreţia Jurj a fost eliberată după câteva zile

• în octombrie 1950, Lucreţia Jujr s-a alăturat şi ea grupului în care se afla soţul său, luptând împreună cu acesta până în 1954

• în august 1954, în urma unei confruntări cu Securitatea, Mihai Jurj a fost ucis, iar Lucreţia Jurj a fost rănită şi, apoi, arestată

• în 1955, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă pentru „uneltire contra ordinii sociale” (209 c.p.), pedeapsa fiindu-i comutată ulterior la 25 ani muncă silnică

• a fost eliberată la 23 iunie 1964 prin graţiere

• în 1967, s-a recăsătorit, cu Grigorie Costescu şi s-a mutat la Cluj. A reuşit să se angajeze la Fabrica de Tricotaje, pe postul de confecţioneră

• Lucreţia Jurj a murit la Cluj, în anul 2004.

Lucreţia Jurj s-a născut la 2 octombrie 1928, în satul Scărişoara Nouă, comuna Pişcolţ, judeţul Satu Mare.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, familia Lucreţiei Jurj a fost nevoită să se refugieze din Transilvania în Oltenia. Din acest motiv, Lucreţia Jurj a reuşit să absolve numai şase clase primare.

Eu n-am făcut numa’ şasă clase primare, că, cu timpu’ cu refugiu’, am făcut şi în Oltenia, am făcut şi aicea, pă câmpie, unde am urcat cu refugiu’, acolo am făcut şi şcoală. Şi numai aşa am putut. Şi, pe urmă, m-am dus să mă înscriu la un curs de croitorie şi iar le-am întrerupt, şi, pe urmă, iar am plecat în Bucovina, în Nordul Bucovinei, acolo în Storojineţ.

În 1947, s-a căsătorit cu pădurarul Mihai Jurj.

Era o familie foarte înstărită. Şi avea şi servitori, şi… N-o fost împins de sărăcie să facă ceea ce-o făcut. Că ar fi putut ajunge om mare, că era foarte deştept. Om mare. Şi l-o rugat de la Ocolu’ Silvic să să ducă să facă mai… Da’ n-o vrut, nicicum n-o vrut de la ei, nimic. (…)

R: Erau mai multe familii înstărite în Răchiţele?

I: Da, sigur. Şi erau pă valea aia multe case care tot trăia numai din scânduri, da’ noi aveam şi pământ şi ţineam vite multe. Eu m-am căsătorit atuncea, în ’48, ş-acolo am stat până în ’50.

Din 1946, familia lui Mihai Jurj, a găzduit şi a oferit sprijin mai multor membri ai uneia din organizaţiile anticomuniste constituite în zona Apusenilor.

Încă o familie, tăt Şuşman, au fugit în ’46, Leon Şuşman, o fost avocat aici la Cluj… îi pă Valea Mureşului, cu Pojaga. Şi din ’46, a stat fugit acolo, pă la socru-meu. Şi aşa că socru-meu o fost un punct de întâlnire între ăştia, care erau fugiţi, mai mulţi. O stat şi procuroru’ general, care o condamnat-o pă Ana Pauker… o stat la socru-meu. Fugit atunci după ce-o venit comuniştii, s-o temut că-l arestează şi-o fugit. El era un om foarte avut, şi-o stat şi el p-acolo vreo câtva timp, pă la socru-meu, şi, pe urmă, el s-o dus şi s-o predat, n-o mai stat… (…) Leon Şuşman cu fratele lui, Şuşman Gheorghe, şi părintele Ieronim o mai stat p-acolo…

Începând cu 1948, în Apuseni, în regiunea Huedinului, a activat unul dintre cele mai longevive grupuri de rezistenţă armată anticomunistă din România. Acesta a fost iniţiat de Teodor Şuşman, un ţăran înstărit din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, simpatizant al Partidului Naţional Liberal, care intrase în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Fugit în munţi, acestuia i s-au alăturat şi trei dintre fiii săi: Teodor junior, Visalon şi Traian.

…oamenii nu vroiau nicidecum să se supună legilor comuniste, şi mai ales colectivului. Cum era Şuşman, un om foarte de vază în sat, toţi se lua: „Dacă ăla nu se-nscrie, nu mă-nscriu nici eu!” Ştiţi?

La începutul activităţii grupului, Mihai Jurj, care era prieten al fraţilor Şuşman şi al tatălui acestora, i-a adăpostit şi i-a ajutat cu alimente şi medicamente.

În august 1950, în urma trădării şefului Ocolului silvic, Securitatea a încercat arestarea lui Mihai Jurj. Sub pretextul că merge să ia arma pe care o deţinea pentru a o preda autorităţilor, reuşeşte să fugă în munţi şi se alătură membrilor familiei Şuşman.

În ’50, într-o seară, ne-am trezit cu o grămadă de civili şi cu şeful Ocolului. Sara. Şi o zâs cătră soţu’ să îi deie arma, că avea armă. O zâs că să-i dea arma, soţu’. Eu nici nu bănuiam atuncea că ceva s-o întâmplat. Ştiam eu de ăştia că vin pă la noi şi… Da’ nu ştiam ce-o făcut. Numa’ pă urmă mi-o povestit ce-o făcut. Şi, cum aveam noi trei camere, s-o dus spre camera din spate, o zâs că se duce să aducă arma, şi, cum era un geam acolo cătră pădure, el şi-o luat armele care le-o avut acolo şi el o sărit pe geam, cum era noapte. Şi ăia aşteptau în prima cameră să vie soţu’. Soţu’ n-o mai vinit.

În lipsa lui Mihai Jurj, Securitatea îi arestează pe soţia sa, Lucreţia, şi pe tatăl său.

Şi-atuncea, ei ne-au luat pă socru-meu şi pă mine şi ne-au dus la Câmpeni. „Să-mi spui unde s-ascunde soţu’!” „D-apăi ce, zâc, dă unde să ştiu eu unde s-o mai ascunde.” Că dă unde să ştiu eu unde s-ascunde, no! Da’ eu ştiam că s-o dus la partizani, că ăştia-s p-acolo pă lângă noi, grupu’ Şuşman, şi ştiam că s-o dus la ei, da’ n-am spus. Cum să spui?! Ş-amu, m-o ţinut vreo două zile.

Eliberată după câteva zile, Lucreţia Jurj a continuat să ţină legătura cu partizanii şi să-i aprovizioneze cu alimente.

În octombrie 1950, bănuind că va fi din nou arestată, s-a alăturat şi ea grupului în care se afla soţul său.

Am văzut că sunt strânsă cu uşa şi nu mai pot nicicum. Ori m-arestează, ori plec. Şi-atuncea m-am decis să mă alătur şi eu lor. Aşa am rămas.

R: În ce lună aţi plecat? Vă mai aduceţi aminte?

I: Păi, tot în luna august. Că numa’ vreo două luni am stat acasă. Cam pă septembrie am plecat eu, că vreo două luni am stat acasă de l-am… Şi, pe urmă am fugit.

Până în 1954, Lucreţia Jurj a rezistat alături de soţul său şi de ceilalţi membri ai organizaţiei adăpostindu-se vara în locuinţe improvizate în munţi, iar iarna în casele localnicilor din comunele vecine, cu ajutorul cărora se şi aprovizionau.

Şi iarna ne-au adăpostit în comuna Poiana de Vaşcău, la sora la soţul meu. Era preot în comuna Poiana de Vaşcău. Şi-acolo ne-au adăpostit, la o familie. Iarna acolo am stat, eu şi soţu’, şi alimentaţi de sora la soţu’. Vara numai stăteam împreună toţi, iarna nu. Şi primăvara ne-am întâlnit iar toţi în munte, aveam locu’ nostru… aveam copacu’ credincios, aveam acolo copacu’ credincios, acolo puneam şi scrisori şi tot. Şi ne întâlneam şi-atuncea iar… toamna iar ne ascundeam în comunele din apropiere.

 În această perioadă, membrii grupului au avut mai multe confruntări cu Securitatea, ultima în august 1954, la Sudrigiu-Apuseni.

Am ştiut că suntem depistaţi acolo de Securitate şi nu mai vroiam să stăm. Numa’ am avut nişte lucruri acolo, şi ne-am dus după lucruri. Şi ne-am dus, ne-am dus noi cu grijă să nu ne vadă nimeni într-o noapte, şi când ne-am dus ne-am dus la cameră şi-am bătut la geam, şi-o ieşit gazda afară şi ne-o poftit înăuntru şi… nu mai ţâu eu minte ce-am vorbit cu el, ş-o zâs să aşteptăm un picuţ că el să duce până afară, s-o dus să vadă că… ce-i p-afară, s-o dus şi Securitatea era în şură, ne aştepta. Şi zice: „Veniţi în şură să vă luaţi lucrurile!” Şi, când ne-o dus în şură am văzut numa’ – că eu am intrat prima – am văzut că s-aprind ceva lumini, şi cum era peretele la şură, aşa, erau înşiraţi aşa. Atâta am văzut, mai mult n-am văzut că, prima cum am intrat şi s-au aprins luminile, pă mine m-or lovit. Ş-atunci n-am mai auzit nici împuşcături, dacă eu am fost inconştientă n-am mai… nu mai ştii nimic.

În urma acestei confruntări, Mihai Jurj a fost ucis, iar Lucreţia Jurj a fost rănită şi, apoi, arestată, ca şi cumnatul său, Roman Oneţ.

Când m-am trezit, ştiu că m-am trezit cu cătuşele pă mâini, şi fratele lu’ soţu’ era lovit, da’ nu aşa, soţu’ era… era inconştient. Era împuşcat. Ş-atuncea o avut ei o maşină, un Aro din ăsta, sau ce maşină avea ei acolo, şi ne-o urcat în maşină şi ne-o dus la Beiuş.

După o anchetă de cinci luni, petrecute la Securitatea din Oradea, în 1955, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă pentru „uneltire contra ordinii sociale” (209 c.p.), pedeapsa fiindu-i comutată ulterior la 25 ani muncă silnică.

Imediat după pronunţarea sentinţei, neştiind ce s-a întâmplat cu soţul său, a intrat în greva foamei pentru a afla dacă mai era sau nu în viaţă.

Şi-atuncea, după ce ne-o dat sentinţa, eu am declarat greva foamei, să comunice dacă trăieşte soţu’. Ş-am făcut greva foamei zece zile, şi după zece zile o început să mă alimenteze cu furtunu’, da’ nu mi-o spus. Nici un rezultat, nici că da, nici că nu, nici nimic, numai că mă alimentează artificial. Şi-atuncea, când am văzut că mă leagă cu mâinile dă un scaun şi să-mi deie cu pâlnia, atuncea am renunţat, că m-am gândit că mă distruge complet, şi n-am vrut să mă văd o epavă. Că era una la noi în celulă care, tot aşa cu greva foamei, îşi pierduse şi minţile, şi m-am gândit: „Nu vreau să ajung ca Aurica!” Şi atuncea am renunţat, şi n-am avut ce face.

După proces, Lucreţia Jurj a fost dusă la penitenciarul din Oradea, unde a rămas până la sfârşitul anului 1956, când a fost transferată la Mislea. A urmat apoi penitenciarul Miercurea Ciuc, apoi, în 1958, Cluj, unde a făcut un abces pulmonar. Foarte bolnavă fiind a fost dusă la Spitalul-Penitenciar Văcăreşti. Aici a rămas timp de şase luni, întorcându-se apoi la Miercurea Ciuc, apoi la Oradea, de unde a fost eliberată la 23 iunie 1964 prin graţiere.

La Oradea am lucrat. Atuncea mi-o dat voie să lucru, că eu n-am avut voie să lucru c-am avut condamnare mare. Mi-o dat voie să lucru la împletit damigene, ş-am mai cusut nişte costume naţionale şi aşa mi-o dat dreptu’ la un pachet. În zece ani n-am avut numa’ două pachete. Atuncea mi-o dat dreptu’ şi la un pachet. O fost mai relaxat un picuţ, din ’62. Puţin începuse să spună că… îşi ceară scuze, că nu ştiu ce, că şi ei au greşit, că şi noi nu mai suntem un pericol, că… Ne ţinea cursuri cu ofiţerul politic.

După eliberare, Lucreţia Jurj şi-a stabilit domiciliul la Turda, unde locuiau fraţii săi. În 1967, s-a recăsătorit, cu Grigorie Costescu şi s-a mutat la Cluj. A reuşit să se angajeze la Fabrica de Tricotaje, pe postul de confecţioneră.

Lucreţia Jurj a murit la Cluj, în anul 2004.