The following text is not a historical study. It is a retelling of the witness’s life story based on the memories recorded in the interview. The story was processed by external collaborators of the Memory of Nations. In some cases, the short biography draws on documents made available by the Security Forces Archives, State District Archives, National Archives, or other institutions. These are used merely to complement the witness’s testimony. The referenced pages of such files are saved in the Documents section.

If you have objections or additions to the text, please contact the chief editor of the Memory of Nations. (michal.smid@ustrcr.cz)

Nicolae Lițoiu (* 1959)

• s-a născut la 25 martie 1959 în satul Mălăieştii de Jos, comuna Dumbrăveni, judeţul Prahova.

• în august 1981, împreună cu cumnatul său Nicolae Gheorghe, Nicolae Liţoiu a redactat de mână, un număr de manifeste în care scriau slogane precum „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine!”, „Jos comunismul!”, „Jos familia cizmarului!” şi îl numeau pe Nicolae Ceauşescu „dictator” şi „zbir”. Cumnatul său a amplasat două dispozitive explozibile în Ploieşti (unul în librăria Mercur, în vitrina cu cărţile lui Nicolae Ceauşescu, celălalt la Consiliul Judeţean).

• la 19 septembrie 1981, Nicolae Liţoiu a fost arestat

• la 14 aprilie 1982, a avut loc procesul în urma căruia Nicolae Liţoiu a primit o condamnare de 20 de ani, care i-a fost redusă ulterior la 15 ani.

• în septembrie 1981, cumnatul său, Nicolae Gheorghe, a reuşit să treacă ilegal graniţa cu Iugoslavia şi să se refugieze în Occident. În cadrul procesului din aprilie 1981, el a fost condamnat la moarte în contumacie.

• la 3 ianuarie 1989, după şapte ani şi trei luni de detenţie, ispăşiţi în penitenciarele Ploieşti, Rahova, Aiud şi Jilava, Nicolae Liţoiu a fost eliberat.

• imediat după eliberare, Nicolae Liţoiu s-a convertit la credinţa creştin-evanghelică.

• în prezent, el trăieşte în Ploieşti, iar din 2003 vesteşte Evanghelia în cadrul cultului şi se ocupă de evanghelizarea deţinuţilor din penitenciare (Ploieşti şi Bacău).

S-a născut la 25 martie 1959 în satul Mălăieştii de Jos, comuna Dumbrăveni, judeţul Prahova.

În 1978, Nicolae Liţoiu s-a angajat ca muncitor la Întreprinderea Mecanică Plopeni, iar în 1981 a absolvit Liceul Industrial din Plopeni.

La începutul anilor ’80, în contextul înrăutățirii situației din țară, Nicolae Lițoiu ia decizia de a se alătura cumnatului său în lupta sa contra regimului comunist.

Lupta lui Nicolae Gheorghe împotriva comunismului a început încă din a doua jumătate a anilor ’60, din cauza represaliilor la care fusese supusă familia sa încă de la instaurarea regimului (tatăl său, Constantin Gheorghe, primar al comunei Boldești-Scăieni, a fost înlăturat din funcție și i-a fost confiscat tot pământul. Din această cauză, decepționat, Constantin Gheorghe s-a îmbolnăvit și a decedat când Nicolae avea numai 16 ani).

În urma acestei stări de fapte a avut o prăbuşire morală (...) În şase luni s-a îmbolnăvit de stomac şi a murit. Şi pe patul de moarte i-a zis băiatului mai mare, care nu avea decât şaisprezece ani atunci: „Nicule, să nu-i ierţi!” În general, comuniştii când s-au văzut pe poziţii, în orice localitate, au căutat să distrugă. Cred că, dacă nu murea, îl arestau şi-l închideau până la urmă. Vă spun toate aceste lucruri pentru a vedea iniţiatorul grupului şi a-l cunoaşte.

În 1966, Nicolae Gheorghe a inițiat, în zona Boldeşti Scăieni, grupul anticomunist „Armata Prahoveană de Luptă contra Comunismului”. Din organizaţie au mai făcut parte Nicolae Gheorghe zis „Baronul”, văr cu Nicolae Gheorghe, Gheorghe Constantin, zis „Puişor”, şi Vasile Urzică. Organizaţia îşi propunea să procure arme pentru a lupta împotriva regimului.

 La vârsta de 18-19 ani cumnatul meu iniţiază un grup anticomunist, cu idei anticomuniste. Poate o să vă întrebaţi la nouăsprezece ani ce poţi face. Ca să vă puteţi da seama de ce iniţiază el acest grup: în localitate şeful de post, ori de câte ori îl intercepta, îi zicea: „Ce-i mă? A murit tac-tu! De acum eşti pe mâna mea!” Căuta oricând să-l persecute şi lucruri de genul acesta…

Însă în 1967, Securitatea a aflat despre existența grupului, şi membrii acestuia au fost arestați. Ei au fost judecați, primind pedepse între 1 şi 8 ani, cea mai mare fiind cea a lui Nicolae Gheorghe. Acesta a executat 5 ani din pedeapsă, fiind eliberat în 1971.

În 1975, Nicolae Gheorghe a fost din nou arestat și a mai executat încă doi ani de închisoare la Poarta Albă pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”, pentru că discutase cu cineva să părăsească ţara cu un avion procurat de pe aeroportul din Strejnic.

În august 1981, Nicolae Liţoiu și Nicolae Gheorghe au redactat de mână mai multe manifeste în care scriseseră slogane precum „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine!”, „Jos comunismul!”, „Jos familia cizmarului!” şi îl numeau pe Nicolae Ceauşescu „dictator” şi „zbir”. Manifestele au fost împrăştiate în Întreprinderea Mecanică din Plopeni şi în Ploieşti.

Pregătirile au început din noaptea de revelion a anului 1980 spre ’81. Ştiţi că la ţară nu existau mijloace ca acum, petarde şi lucruri de genul acesta. Oamenii improvizau o ţeavă în care puneau nişte carbid acolo şi trăgeau cu carbid. Şi atunci cumnatul meu, care păstrase un pistol de-al lui taică-su, zice: „Haide să ne antrenăm şi noi!” Aşa. Şi cu muniţie contrafăcută - aveam tuburile, nu ştiu nici acum de unde a făcut rost de pulbere - şi mi-aduc aminte că aveam o roabă de tablă, şi am tras, şi am văzut că tabla a fost găurită, de unde ideea de eficienţă a armei.

(...) practic mai intens pregătirile n-au fost decât începând de la 1 august. Atunci am trecut practic la treabă.

(...)

Aceste manifeste au fost răspândite de mine în Întreprinderea Mecanică Plopeni. Câteva lipite chiar aproape de biroul directorului, aşa, în toalete… Şi asta am făcut în două rânduri în Întreprinderea Mecanică Plopeni. Vă puteţi da seama că, trecând prin filtru la poartă a doua oară, au înnebunit, pur şi simplu. Aveam o geantă din asta de se plia, se făcea borsetă. După ce era desfăcută, apărea destul de bine, adică destul de largă. Şi avea o întăritură. Sub întăritura aia am trecut să zic vreo patruzeci de bucăţi.

Câteva săptămâni mai târziu, Nicolae Gheorghe a amplasat un dispozitiv exploziv în librăria Mercur din Ploieşti, în vitrina cu cărţile lui Nicolae Ceauşescu.

...cumnatul meu a strecurat un dispozitiv exploziv artizanal, făcut dintr-o petardă, un ceas cu una dintre limbi substituită, tăiată, un bolţ pe cadran, o baterie, o nichelină pe capul petardei de unde se declanşa şi, când se închidea circuitul, se aprindea nichelina şi petarda făcea: „Bum!” Ei, a spart geamul, care era securizat, din astea de se fărâmau în cioburi mici-mici şi bineînţeles că a aruncat faimoasele cărţi, şi tabloul i l-a mototolit. Eu tocmai mergeam la Comisariat pe jos pe partea cealaltă, aproape de Cinemascop, în Ploieşti. Asta se petrecea în plin centru. Eu am început să fug când am auzit explozia. Încă fumul nu se împrăştiase. Şi erau doi subofiţeri de miliţie… Nu ştiau ce să creadă… „A explodat vreo conductă?”

Acţiunile anticomuniste ale celor doi au culminat cu amplasarea unui alt dispozitiv exploziv şi a unui număr de manifeste la Consiliul Judeţean Ploieşti, la 19 septembrie 1981.

La 19 septembrie 1981, Nicolae Liţoiu a fost arestat.

Am mers acasă. Părinţii mei înmărmuriţi, se uitau la mine cu nişte ochi mari, nu ştiau ce să creadă… Mi-au răvăşit prin lucruri. Bineînţeles că n-au găsit nimic. M-au luat şi au zis: „Până mâine dimineaţă e acasă”. Şi am mai venit peste şapte ani şi trei luni.

 El a fost anchetat aprovimativ opt luni, mai întâi la Securitatea din Ploieşti, apoi la cea din Bucureşti.

Ce mulţumesc lui Dumnezeu, că două zile şi două nopţi am putut să le ţin spatele, n-am spus niciodată… am zis că sunt singur. Le-am dat drumul la lucruri treptat, treptat; nici ei n-au forţat nota. În schimb, după o zi şi o noapte de nesomn, eram epuizat. Au încercat să-mi dea să mănânc, am refuzat. Gândul meu era: măcar de m-aş prăbuşi, ca să mă lase. Înţelegeţi? Şi mi-aduc aminte şi acum, după o noapte şi o zi de anchetă, aici pe Rudului, deci a doua zi pe înserate cum ar veni, m-au luat şi m-au dus la Rahovei 39, sediul Securităţii Statului. Cu greu mă mai puteam controla în privinţa reacţiilor. Era epuizant pentru mine, mai ales că am refuzat să mănânc şi am gustat numai puţină apă. 

În timp ce Nicolae Lițoiu se afla în arestul Securității, cumnatul său împreună cu un prieten, Liviu Ionescu, a reușit să treacă ilegal graniţa cu Iugoslavia şi să se refugieze în Occident.

...ei au mers către graniţă, pe la Turnu Severin au forţat graniţa înot. După cum am înţeles, au traversat prin zona Cazane, unde Dunărea e mai furtunoasă, dar şi mai strâmtă. Şi au trecut la iugoslavi. Iugoslavii i-au preluat, i-au dus la graniţa cu Italia şi i-au sfătuit: „Nu vă predaţi decât după ce treceţi vreo douăzeci de kilometri pe teritoriul Italiei!” S-au predat, au fost duşi în lagărul Latina.

În urma procesului, care a avut loc la 14 aprilie 1982, Nicolae Liţoiu a primit o condamnare de 20 de ani, care i-a fost redusă ulterior la 15 ani.

M-a judecat Tribunalul Militar Teritorial, pe Plevnei. (...)

Am avut avocat din oficiu, însă n-am avut contact cu el. Practic, nu l-am văzut decât la proces. „Bă, băiete, eu sunt, eu te apăr. Fii docil, zice, şi răspunde la tot, nu te împotrivi, nu te lua în gură cu ei, că rezultatul e tot acelaşi”. Aşa i-a sfătuit de fapt şi pe părinţi. Le-a spus: „Nu cheltuiţi bani degeaba să puneţi avocat, că, într-o situaţie de genul ăsta, tot ce vor ei iese”. (...) Completul de judecată era din militari, ofiţeri superiori, care, tot timpul cât a vorbit domnul Ştefănescu, procurorul acuzator, discutau între ei, nu erau atenţi, mai îmi aruncau câte o privire aşa compătimitoare… De fapt, mai târziu am înţeles că ei asistau acolo doar de formă. Sentinţa venise de sus şi s-a căutat să fie cât mai exemplară, întrucât pasărea mare zburase… Capete de acuzare: complot, atentat… atenţie, atentat împotriva unei colectivităţi, în aşa fel încât domnul procuror să poată să ceară moartea. Nu ştiu dacă aţi văzut pui care stau în cuib şi au caş la gură. Aşa arăta domnul procuror după pledoarie. Era alb pe aici şi ne-a cerut moartea. (...) Complot, atentat şi propagandă împotriva orânduirii socialiste. Efectiv pentru complot mi-au dat douăzeci, cincisprezece, cincisprezece. Nu, atentatul a fost cu douăzeci. Douăzeci, cincisprezece, cincisprezece – trei capete de acuzare.

În cadrul procesului din aprilie 1981, Nicolae Gheorghe a fost condamnat la moarte în contumacie.

În noiembrie 1982, Nicolae Lițoiu a fost transferat de la Securitatea de pe Calea Rahovei din București la penitenciarul Aiud. Aici, Nicolae Liţoiu, ca şi ceilalţi deţinuţi, a fost pus să muncească la peticit saci.

La ce credeţi că ne-au scos? La peticit de saci, saci care fuseseră cu zahăr, cu făină, marea majoritate cu făină. Sau chiar cu cafea. E, ăştia, în timpul manevrării, s-au rupt şi, întrucât statul făcea economie, unde puteau fi peticiţi cel mai ieftin decât în închisoare? Veneau deţinuţii… era o cameră cam jumătate cât asta. N-aveam bănci. Eram înghesuiţi pe teancuri de saci, fără căldură – asta prin februarie-martie – şi aveam 11 bani de sac. Şi sacul era ciuruit. Normal că nu puteai să-ţi faci norma. Venea deţinutul şi-l trântea. Nu era geamul deschis. Nu te mai vedeai.

Din cauza prafului din aceşti saci, Nicolae Liţoiu s-a îmbolnăvit de rinită.

Eu mă îmbolnăvisem şi aveam dureri de cap extraordinare. Şi, ori de câte ori încercam să-mi suflu nasul, ieşea sânge. Deci o rinită pe care o reactualizam în fiecare zi. Corpul nu mai putea să facă faţă la făina şi la praful ăla, şi eram în permanenţă iritat. Medicaţia era… de poveste. Nu te scotea decât când erai blană.

R: Şi v-a scos vreodată?

I: Ne-a scos… Aş vrea să-l consemnaţi pe vestitul doctor Buşcă din Scorniceşti, poreclit Mengele, care… La un moment dat eu eram…

R: Era doctorul penitenciarului?

I: Da, doctorul penitenciarului, care… Probabil de unde a apărut întorsătura asta, exista regim distrofic pentru cei mai slabi. Şi am solicitat regim distrofic, fiindcă mă clătinam deja. Cred că atunci a fost culmea slăbiciunii. Şi m-a scos la… doctor ca să mă vadă. Şi a zis: „Ce, mă, ai insuficienţă castronală? Ştii, da’ când ai făcut cutare?”, ştiţi, mă mai judeca el o dată.

În decembrie 1988, a fost transferat la penitenciarul Jilava, de unde s-a eliberat la 3 ianuarie 1989, după şapte ani şi trei luni de detenţie.

Imediat după eliberare, Nicolae Liţoiu s-a convertit la credinţa creştin-evanghelică.

În prezent, el trăieşte în Ploieşti, iar din 2003 vesteşte Evanghelia în cadrul cultului şi se ocupă de evanghelizarea deţinuţilor din penitenciare (Ploieşti şi Bacău).