„Nici nu vă puteţi imagina. Imaginaţi-vă într-o cameră, cam cât asta, care se numea celulă. Eu am fost băgat şi la izolare, care era o celulă, să zicem cam jumătate decât asta. Fără pat şi fără mâncare, dar asta era altă chestiune, asta era pedeapsa. Dar am fost în asemenea celule 50 de inşi. Trebuia să dormi acolo. Ferestrele încuiate, pe dinafară obloane. Aici vezi cerul, vezi lumina, acolo nu vedeai nimic. Uşa era uşe. Nu aveai aer. Dacă, vă imaginaţi dumneavoastră, vara o căldură teribilă, transpiraţie pe noi, bube pe noi. Prin rotaţie mergeam la uşa de la celulă, pe burtă, goi, lipiţi de ciment ca peştele care se îneacă în apă, ca să respirăm aer. Ferească Dumnezeu, bube. Erau medici cu noi, care se uitau, dar, nimeni nu ştia ce bube sunt. Erau bube nemaivăzute. Nimeni nu ştia de unde, de ce, de transpiraţie...”
„În 1956 rușii aveau la Timișoara comandament de război. Noi am văzut treaba aceasta, scârba noastră se aduna în fiecare zi. În general, populația nu avea încotro și suporta. Cât era ziua de lungă întâlneai rusnaci, soldați și ofițeri de ai lor, plimbându-se ca la ei acasă. Mai grav decât atât, în Timișoara, până în 1956 și după acesta până în 1958, cât au mai stat rușii, aveau un cartier întreg din Timișoara. A fost evacuat de populație, de cetățenii românii, care au fost scoși din casele lor. Timișorenii, colegii noștri îi spuneau cartierul latin, iar noi care nu eram timișoreni întrebam de ce îi spun așa. Păi, hai să vezi. Și am fost să vedem. Vile frumoase, cum aveau bănățenii, în care locuiau rusnaci. Deci, lumea din casele lor a fost scoasă și dusă în Bărăgan, sau ce știu eu unde și acolo s-au instalat rusnaci, adică ofițeri, care și-au adus soacra, nevasta, copii, cățelul și purcelul. Aveau în Timișoara grădinițe de copii rusnacii, aveau școlile lor elementare în limba rusă, aveau licee și Liceul Militar la Timișoara”
„Treceau luni de zile şi baie nu ai făcut. Dar, când te duceai la baie, o să citeşti aici, că este descrisă scena, adică ce să spun. Vara treacă-meargă, dar iarna.... Iar dacă eram într-un celular, celularul vechi, vis a vis, că acolo era baia. Venea: pregătirea pentru baie. Asta trebuia rapid: să te descalţi, să-ţi iei un ştergar, bucăţica de săpun şi să aştepţi. Când venea caraliul trebuia să ieşi cu bocancii în mână şi ieşeai pe scări, în pas alergător şi între ciomege, fuga, fuga. Traversai toată curtea, iarna, ianuarie-februarie, gerul de afară, gerul Bobotezei, domnule, pietrele din curte îngheţate, zăpadă, iar tu desculţ fugeai. În baie când ai intrat, acolo era un caraliu care avea robinetul, că era un robinet central şi aveau pâlnii de astea. Acolo dacă dădea drumul la apa caldă, de regulă cu apa caldă începea, când te-ai băgat acolo te-ai ars şi atunci numai cu mâna ai încercat. Era apă fierbinte. Dar, totuşi repede te înmuiai, la început, asta până când ne-am prins, până când ne-am învăţat. Dacă ai dat şi cu săpun, tocmai bine când te-ai săpunit îl oprea apa caldă şi dădea rece. Dar, rece-rece. În pielea goală, apa rece după apa caldă, ferească Dumnezeu. Și gata afară toată lumea. Și cu săpunul pe tine, cu capul năclăit, ferească Dumnezeu şi trebuia să ieşi afară. Ieşeai afară, eventual o cămaşă dacă o schimbai, nici nu ştiai ce să faci să o schimbi sau să nu o schimbi, sau să o laşi pe aialaltă murdară ca să te îmbraci dincolo ...”
„În ziarele din România nu s-a scris despre ceea ce se întâmplă în Ungaria, niciun cuvânt, deci, ca și cum nu se întâmpla nimic. În ziua de 25 sau 26 apare un anunț mic: La Budapesta au fost provocate dezordini de o clică de huligani și derbedei, fii de foști moșieri etc. care în mod provocator au spart vitrine în scopul de a jefui. La intervenția energică a trupelor sovietice, ordinea a fost restabilită în Budapesta”. Asta era ceea ce am citit noi. La ora aceea în Budapesta rușii erau puși la punct, acolo curgea sânge, erau morți, era o revoltă generală. Mai mult decât atât, s-au alăturat studenților și populația, copiii, toată lumea, armata maghiară, până și miliția. Doar Securitatea maghiară a rămas, AVO se numea în Ungaria, Securitatea nu a intervenit."
„Ne ziceam noi în zilele acelea: Noi ce facem, mă? Uite, ungurii mor pentru libertatea poporului lor şi noi ce facem? Învăţăm limba rusă, limba spurcaţilor? Mâncăm mămăligă şi învăţăm limba rusă? Ar trebui să ne fie ruşine. Trebuie să facem şi noi ceva. Ce să facem? Idei au fost multe. Una din ele a fost ca să ieşim în stradă cu lozinci ca: Să iasă ruşii afară din ţară. Noi eram conştienţi de faptul, întâi că nu putem, al doilea era aparatul de represalii. Noi ştiam că, din clipa în care a izbucnit revoluţia din Ungaria, toate forţele de oprimare din România erau în alertă: Securitatea, Armata şi Miliţia. Toţi erau sub stare de alarmă. Atunci, într-o asemenea atmosferă să ieşi în stradă cu lozinci era absurd. (....) Eram conştienţi de faptul că, din moment ce a început într-o ţară aşa zis socialistă revolta împotriva ruşilor, în o a doua ţară nu mai era posibil să izbucnească. De ce? Pentru că se luau asemenea măsuri, cum s-au şi luat de altfel, încât nimeni nu mai putea să mişte în front. Că dacă, totuşi s-ar fi ieşit în stradă din prima clipă ar fi început cu mitralierele şi ar fi împuşcat, ca să nu se extindă. Ca să nu se ajungă la ce s-a ajuns în Budapesta. Acolo s-a extins în întreaga ţară. Deci, eram conştienţi de faptul acesta. Și, totuşi, trebuia să ne spunem cuvântul”
Ne ziceam noi în zilele acelea: Noi ce facem, mă? Uite, ungurii mor pentru libertatea poporului lor şi noi ce facem? Învăţăm limba rusă, limba spurcaţilor? Mâncăm mămăligă şi învăţăm limba rusă? Ar trebui să ne fie ruşine. Trebuie să facem şi noi ceva
Aurel Baghiu în 1963, la scurt timp după eliberare
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Download image
S-a născut la 2 iulie 1929 în Gheja, județul Mureș. Cursurile liceale le-a făcut la Turda, apoi la Școala Medie Metalurgică din Mediaș. În 1952, a intrat la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Timișoara.
După izbucnirea Revoluţiei din Ungaria, în octombrie 1956, în toate ţările est-europene s-au simţit ecouri ale acesteia. În România cei care au reacţionat imediat au fost studenţii, în octombrie-noiembrie 1956, în câteva centre universitare având loc proteste soldate cu numeroase arestări şi exmatriculări.
Cea mai organizată mişcare studenţească a fost la Timişoara, unde au fost arestate peste 2000 de persoane.
În seara zilei de 30 octombrie 1956, în urma organizării unei întâlniri a studenţilor, la care au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor comuniste şi în cadrul căreia a fost prezentat şi un program de revendicări în 12 puncte, Aurel Baghiu a fost arestat. Fiind considerat unul din liderii mişcărilor studenţeşti din Timişoara, alături de alţi şapte colegi, la 16 noiembrie 1956, Baghiu a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională pentru „agitaţie publică”.
În cei şapte ani de detenţie, Aurel Baghiu a trecut prin penitenciarele Timişoara, Gherla, Stoenești, Periprava, Strâmba, Salcia, Văcăreşti. A fost eliberat la 6 februarie 1963, în urma unui decret de graţiere generală.
După eliberare s-a stabilit în Cluj. La o lună după ieşirea din închisoare, s-a căsătorit cu prietena care îl aşteptase în toată această perioadă, iar după trei ani, în 1966, i-a fost aprobată reînmatricularea la facultate, anii V şi VI de facultate făcându-i la Cluj, la seral. În 1968, la 14 ani după ce intrase la facultate, a reuşit să îşi ia diploma de inginer constructor. A lucrat la Biroul de concepție-proiectare la „Napochim” și, apoi, ca șef al Serviciului proiectare la „Farmec”.
După 1990 a fost președinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Filiala Cluj, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională Cluj, membru în Consiliul Județean Cluj, președinte al filialei Cluj și vice-președinte al Frontului Democratic Antitotalitar
A publicat volumele memorialistice: „Printre Gratii”, vol. I-II, Editura Zamolxis, Cluj-Napoca, 1995-2003 (în 2003 a apărut ediţia a II-a revăzută şi adăugită, vol. I-II, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006) şi „Fragmente de biografie si cugetări”, 2009.
A încetat din viaţă la 3 martie 2010.
st1\:*{behavior:url(#ieooui) }
