Vasile Dudeanu

"I: Noi, fiind înconjurați de lume intelectuală, și în special de profesorii noștri, primeam lecții de limbi străine, de matematică, fiecare cu specialitatea lui. Dar cum făceam? Puneam DTT (pe care ni-l dădeau să nu facem păduchi), într-o pungă sau într-o batistă și udam fundul gamelei (pe care o aveam pentru mâncat și pentru spălat) și mâzgăleam cu săpun, și după aceea pufuiam cu batista aia, praful ăla de DTT și făcea o mâzgă așa. Lingura cu care mâncam o băteam cu o piatră, cum puteam pe acolo, și se făcea ca un cuțit, şi cu lingura asta ascuțeam câte un bețișor, și cu bețișorul ăla zgâriam mâzga aia. Acolo ne scriam lecțiile de matematică sau ce ni se mai preda. Și în momentul când auzeam că vine gardianul, ștergeam tot ce scrisesem. Sau când venea pâinea. Înainte să ne dea masa, venea pâinea tăiată în sferturi. Era tăiată în sferturi, pentru că era rotundă. Noi ne organizaserăm acolo, în celulă, ca într-un fel de comitet. Aveam şi un șef de cameră. Primeam pâinea de la ușă, că nu ne dădea drumu' mai departe. Şi, cu alți colegi de suferință, ne duceam și luam pătura cu pâinea. Pe urmă, împărțeam pâinea pe grupe: câte patru, câte patru. Pentru că nu era suficientă şi ca să n-avem obsesia foamei care o aveam, ne puneam numere: unu, doi, trei, patru, unu, doi, trei, patru… Pe grupe așa. Luam câte o pâine, și sferturile alea nu erau tăiate cu precizie, egale. R: Una mai mică, una mai mare. I: Și atuncea, în fiecare zi, fiecare aveam un cântar făcut tot dintr-un bețișor așa, cu două țepușe și cu ață. Și înfingeam beţişorul în pâine, și le cântăream, și care era cea mai mare o lua cel care îi venea rându' să ia primul pâinea. A doua zi îmi venea mie rândul. Și tot așa, luam pâinea, una, două, trei, patru, cea mai mică o lua ultimu'. Ăla ultimu', mâine era primu', știi?"

"I: (…) ne-a luat cu amenințări: „Așezați-vă în genunchi! Pă rânduri!”, nu știu ce, și, după ce ne-au alergat: „Înainte, marș!” Și ne-au dus pe jos, din gară, până la închisoare, la Poarta Albă. R: Cam cât ați mers pe jos? I: E! N-am mers mult, că acolo gara era aproape. Am mers vreun sfert de oră, așa! R: Aha! I: Așa. Și am mers, și acoloșa, odată ne-am văzut că intrăm într-un țarc, înconjurat cu sârmă şi cu santinele, și ne-a dat drumu'. Când m-am văzut sub ceru' liber, așa, am zis că sunt jumate liber. Nu mai eram în celulă, eram în curte. Și după aceea, după ce ne-a băgat acolo, ne-a încolonat în mijlocul platoului acolo și a început să ne repartizeze. Și m-a repartizat la o baracă. Acolo erau pe litere: A, B, C… Ştii? Și, m-a repartizat la o baracă C. M-am suit în pat acolo, ne-am culcat, și dimineața, când a început programu', ne-a luat și ne-a dus în platou din nou, ne-a așezat în rând, acolo, toți deținuții care tocmai veniseră. Și a început să ne întrebe: Ce meserie avem? Ce condamnare avem? Și eu am fost inspirat să nu spun că sunt elev. Zic: „Domne, sunt tâmplar!” R: De ce spuneți, ați fost inspirat? Dacă spuneați că sunteți elev, ce se întâmpla? I: Rămâneam să lucrez la pământ, la roabă, să car pământu'. R: Deci, o muncă mai grea! I: Da, o muncă mai grea! Dar fiind meseriaș, ei aveau nevoie de aşa ceva."