The following text is not a historical study. It is a retelling of the witness’s life story based on the memories recorded in the interview. The story was processed by external collaborators of the Memory of Nations. In some cases, the short biography draws on documents made available by the Security Forces Archives, State District Archives, National Archives, or other institutions. These are used merely to complement the witness’s testimony. The referenced pages of such files are saved in the Documents section.
If you have objections or additions to the text, please contact the chief editor of the Memory of Nations. (michal.smid@ustrcr.cz)
... eu nu mai stau aici. Cu comuniştii ăştia, orice aş face, tot n-o scot la capăt. Eu mă duc în Franţa să văd ce-oi putea să fac acolo. Vreau să plec în Franţa să fac studii în Franţa. Ce-oi putea să fac în Franţa, acum că am posibilitatea şi sunt încă tânăr, că altfel nu mai fac...
s-a născut la 22 martie 1944 în Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov
a urmat 7 clase primare la școala din sat
la terminarea școlii primare a vrut să intre la o școală profesională din București, însă, neluând examenul și fiind certat cu părinții, a rămas aici angajându-se pe un șantier ca electrician necalificat
la numai 17 ani, Ioan Marin a luat hotărârea să plece cu orice preț din țară. I s-au alăturat doi prieteni ai săi, Ion Iordan și Constantin Stanciu
în iulie 1961 a încercat să treacă granița împreună cu cei doi prieteni ai săi pe la Ciuchici, un sat din apropiere de Oravița
la 6 iulie 1961 cei trei tineri au fost arestați și anchetaţi
au fost ținuți în anchetă aproximativ 6 luni
în decembrie 1961, Ioan Marin a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”. Prietenii săi, Ion Iordan şi Constantin Stanciu, au primit 3, respectiv 2 ani de închisoare
anii de detenție i-a executat în penitenciarele Timișoara și Jilava
a fost eliberat la 17 ianuarie 1963, în urma unui decret de grațiere generală.
Ioan Marin
S-a născut la 22 martie 1944 într-o familie de crescători de animale din satul Popești-Leordeni. La vârsta de 17 ani a fost arestat împreună cu Iordan Ion și Stanciu Constantin pentru tentativă de trecere a frontierei și condamnat la 2 ani de închisoare.
A urmat 7 clase la școala din sat. La școală a legat o strânsă prietenie cu Ion Iordan, fiul cântărețului bisericesc din sat, care era cu doar câteva luni mai mare ca el. La terminarea școlii primare a vrut să intre la o școală profesională din București, însă, neluând examenul și fiind certat cu părinții, a rămas aici angajându-se pe un șantier ca electrician necalificat.
Hotărârea de a fugi din țară
Din cauza muncii deosebit de grele la care era supus pe șantier și revoltat contra regimului comunist, a luat hotărârea să plece cu orice preț din țară, convingându-l și pe prietenul său, Ion Iordan – elev la un liceu în București – să-l urmeze. Şi atunci tot fiind prieten cu băiatul ăsta în continuare, zic: „Eu nu mai stau aici. Cu comuniştii ăştia, orice aş face, tot n-o scot la capăt. Eu mă duc în Franţa să văd ce-oi putea să fac acolo. Vreau să plec în Franţa să fac studii în Franţa. Ce-oi putea să fac în Franţa, acum că am posibilitatea şi sunt încă tânăr, că altfel nu mai fac...” Au ales, așadar, drept destinație Franța și au elaborat planuri pentru a trece în mod ilegal granița. Ulterior, li s-a alăturat apoi și Stanciu Constantin, un alt tânăr de 17 ani.
Tentativa de trecere a frontierei
În 1960 a încercat să treacă granița împreună cu cei doi prieteni ai săi pe la Ciuchici, un sat din apropiere de Oravița. Înainte de a trece frontiera, fără să își dea seama că puteau trezi suspiciuni, s-au oprit să se aprovizioneze la o alimentară. Una dintre persoanele aflate în alimentară a anunțat autoritățile, iar câteva ore mai târziu cei trei tineri au fost arestați de Miliţie și anchetaţi. Toţi banii i-am dat pe mâncare pentru că mă gândeam că în Iugoslavia nu aveam de unde să cumpăr şi nu aveam bani ca să cumpăr aşa ceva. Să am rezerve până acolo pentru ăia 400 de kilometri pe care trebuia să-i traversez. Acolo un cetăţean ne-a văzut. Era un turnător din ăsta care era în jurul graniţei. Au fost transportați, apoi, la Oravița, unde ancheta a fost continuată până când Stanciu Constantin a recunoscut că vroiau să treacă ilegal frontiera pentru a merge în Franța.
Condamnarea și executarea pedepsei
Au fost trimiși apoi la Timișoara, unde au fost ținuți în anchetă timp de 6 luni. În urma procesului desfăşurat în decembrie 1961, Ioan Marin a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”. Prietenii săi, şi Constantin Stanciu, au primit 3, respectiv 2 ani de închisoare. Procurorul statului, care ăla acuză mai mult, ăla a zis: „Domne, am impresia că pe copiii ăştia îi condamnăm degeaba:” Astea sunt cuvintele pe care le-a spus în judecată. Preşedintele a spus: „Nu am ce să le fac. Se încadrează în tentativă de trecere de frontieră.” Minimum de pedeapsă era 3 ani. Mie şi celuilalt coleg ne-a dat 2 ani. Că nu împlinisem încă 17 ani.
Anii de detenție i-a executat în penitenciarele Timișoara și Jilava. Despre condiţiile de detenţie de la Jilava, Ioan Marin povesteşte: M-a băgat într-o celulă, eram cam 50 de inşi într-o celulă mică. Nu avea decât un ochi mic de geam atât, cât vă arăt eu aici, atât era. 30, 40, 50 de inşi în celula aia care avea, să zic aşa, 5 m lungime pe 2 lăţime. 2m, 2m şi jumate, zic aşa. Şi ne-a închis acolo. A trecut o oră, două ore jumătate, să zic şi am rămas fără aer. Nu am mai avut aer. Cei bătrâni au căzut pe jos. Nu mai puteau sta în picioare, au început să se aşeze, nu mai aveau suflu.
Dintre cele mai grele munci din detenție Marin Ioan își amintește despre lucrul la o ciupercărie, mai întâi la construirea ei și apoi la cultivarea ciupercilor: Ne punea să facem bălegar, să cărăm, să descărcăm bălegar şi să facem ciuperci. Aveam tiparniţe de chirpici, cărămizi, lung aşa, cam atât de înalt, trebuia bătut cu bălegar, bălegarul trebuia pregătit cu nisip, cu pământ, cu formol, cu var, trebuia amestecat cu toate astea.
O evaluare a anilor de detenție
Anii de detenție i-a executat în penitenciarele Timișoara și Jilava. În ciuda chinurilor îndurate, temnițele comuniste au constituit pentru Marin Ion prilejul de a întâlni numeroși intelectuali, dar și spațiul de manifestare a solidarității, a colegialității și mărinimiei față de cei din jurul său.: După aceea ne-a repartizat, pe mine m-a băgat într-o celulă care nu zic că e Contele de Montecristo, am trăit-o eu! Am intrat peste un om, un profesor universitar care era singur acolo de 7 ani de zile, necondamnat, nejudecat, nimic. Şi cu o barbă puţin cam mare, scund de statură (…) Când am intrat acolo, am crezut că am intrat în iad. M-am repezit cu spatele la uşă. M-am lipit de uşă, de perete, de zid aşa. El mi-a spus: „Stai băieţică, stai cuminte, stai liniştit, stai că îmi dau seama, te-ai speriat.” El a început să mă liniştească… Ajutorul primit de la ceilalți deținuți a fost vital pentru Ioan Marin și colegii săi în timpul anchetei, dar și în detenție, iar sfaturile acestora l-au urmărit de-a lungul vieții, fiind unul dintre factorii ce au ajutat la formarea personalității sale.
A fost eliberat la 17 ianuarie 1963, în urma unui decret de grațiere generală.
© Všechna práva vycházejí z práv projektu: Iron Curtain Stories
Witness story in project Iron Curtain Stories (Virginia Ion)