Teodor Stanca

… în primul rând că procesul a fost un proces închis, în care n-au participat decât din cadrul familiei celor arestaţi care au aflat. Nu ştiu dacă i-au anunţat oficial sau pe alte căi. Şi au fost reprezentanţii numiţi de Securitate, atât din rândul studenţilor, cât şi din rândul altor categorii muncitori sau, ştiu eu, alţi reprezentanţi ai opiniei publice. În boxă, fiecare era adus pe rând. Deci, ca să nu afle cel ce urma ce a spus cel de dinaintea lui. Deci, acolo s-a mai făcut un rechizitoriu, aşa cum se obişnuia într-un proces din ăsta. Sigur că procurorul a mers pe pedepse exemplare, considerând că mişcarea tipic caracter anticomunist şi antiromânesc. În ceea ce priveşte apărarea, era formală, n-am avut decât avocaţi din oficiu. Sigur că, chiar dacă au încercat ei să arunce vinovăţia noastră, căpătând nişte circumstanţe pe seama vârstei, în general au intrat şi ei în acelaşi limbaj al învinovăţirii noastre, motivând că totul se datorează unei educaţii necorespunzătoare, în cadrul şcolilor şi în cadrul facultăţilor, că nu este o preocupare din partea dascălilor pentru formarea unor tineri în morala comunistă, şi mă rog, pe perceptele astea pe care ei le puneau la baza educaţiei de după reforma învăţământului. Nu, nu s-a văzut, deci, din partea apărării o luptă pentru cazul pe care-l putea să-l apere, în aşa fel încât să obţină nişte rezultate în favoarea noastră. Pentru că totul… aproape totul s-a acceptat, aşa cum se încheiaseră dosarele din partea Securităţii. Sigur că s-au adus destul de mulţi martori, în special martori din partea… din rândul studenţilor care au participat la aceea adunare şi care sigur că unii erau forţaţi sau pregătiţi special ce să declare, cum să declare, cum să ne condamne, printre ei secretari de partid, secretari de U.T.M, dar au fost ceva profesori.

… exact în Ajunul Crăciunului s-a format un tren de aicea, cu câteva vagoane din acestea, care erau vagoane speciale, vagoane tip dubă, pentru Gherla. Nici nu mai ştiu exact cât a durat acest drum, cred că o zi sau… cel puţin o zi şi o noapte am fost în acest vagon. Pe noi cei cu condamnările mai mari din lot, pe Muţiu, pe Baghiu şi pe mine, ne-au băgat într-o rezervă în acest vagon, într-un fel de izolare, celulă foarte mică, strâmtă că de abia reuşeam să ne mişcăm picioarele. Când am ajuns în Gherla aproape că ne erau umflate picioarele de starea acesta de imobilitate. Mă rog, probabil că eram consideraţi, din lotul respectiv, cei mai periculoşi şi ne-au oferit această atenţie specială. Ştiu că am discutat noi mai mult acest moment în data plecării noastre. De aicea de la Penitenciar ne-au îmbarcat în nişte dube, autodube, care se foloseau atunci pentru transportul deţinuţilor, şi am fost duşi în Gara de Nord, pe o linie acolo, unde se aştepta să apară garnitura cu vagoanele cu care trebuiau să ne deplasăm. Şi, în momentul respectiv, s-a făcut nu ştiu ce manevră, ceva derută acolo, încât s-a pierdut contactul la un moment dat între coloana de deţinuţi şi paznici, încât, ne reproşam după aceea că n-am folosit acel moment pentru evadare. Cu timpul, însă, după câţiva ani de închisoare ne-am dat seama că am fi făcut o greşeală, pentru că era aproape imposibil ca în perioada acea să poţi să te ascunzi şi să poţi să găseşti o… încercarea ca să scapi, era tot aşa forţând frontiera sau trecând Dunărea înot sau ştiu eu ce alte mijloace din acestea destul de… R: Şi aţi fi riscat o pedeapsă mult mai mare! I: Aş fi riscat şi o pedeapsă mult mai mare şi sigur nişte pedepse aşa cum s-au aplicat altor cazuri de evadări. Dar noi am comentat destul de mult acest moment, şi mai ales colegul Muţiu, care era un pic aşa, mai… la vârsta respectivă, pentru că eram destul de tineri… o tentă mai aşa de aventură ca să spun, mai dinamic, a zis: „Domnule am fost prost că nu am folosit momentul.” Dar să trecem şi peste asta. Deci, în Ajunul Crăciunului am ajuns la Gherla.

… dacă te prindea cu o bucată de săpun pe care zgâriai cu o bucată de lemn câteva cuvinte… în limba… într-o anumită limbă străină, ca să le poţi memora şi pe urmă să refoloseşti materialul respectiv, dacă te descoperea cu aşa ceva, deci cu o treabă extrem de nevinovată, de banală într-un fel, dar pentru ei era considerată o nesupunere, o nerespectare a regulamentului, te arunca în izolare, de obicei pe o săptămână. Izolarea ce însemna? Că chiar din perioada de iarnă de arunca într-o celulă neîncălzită, patul era fără saltele, deci numai pe somiera aceea din fier (asta în perioada noastră pentru că înainte nu erau nici paturi, ci erau priciuri din lemn fără nimic pe ele). Şi, îţi dădea mâncare numai a treia zi, în restul zilei îţi dădea numai o cană de apă, încălzită un pic, cu sare. Şi te ţineau acolo aşa cu zilele, cu săptămânile, pentru ceea ce li se părea lor o nesupunere faţă de dispoziţiile pe care le dădeau ei în cadrul închisorii.