Dar, simţeam că noi înşine aveam ceva de spus, că eram datori să încercăm soluţii la nivelul nostru, cu resursele noastre, pentru a provoca o anumită schimbare de atitudine, un mod de implicare în rosturile obşteşti.
S-a născut la 12 octombrie 1934 în localitatea Vârful Câmpului, judeţul Botoşani. În 1957, ca student al Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Iaşi, Alexandru Zub a luat parte, alături de alţi colegi, la organizarea la Putna a aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Ştefan cel Mare, desfăşurată între 12 şi 14 aprilie. La 15 mai 1957, Securitatea Iaşi a început acţiunea de urmărire a lui Alexandru Zub şi a lui Mihalache Brudiu, membri ai comitetului de organizare a aniversării din aprilie 1957. Securitatea îi învinuia că au complotat pentru a transforma sărbătoarea de la Putna „într-o manifestaţie cu caracter naţionalist, antisovietic şi antidemocratic, acţiune care nu le-a reuşit din cauza măsurilor de prevenire luate de către organele de conducere din Iaşi”, fiind însă suspectaţi că vor să organizeze astfel de acţiuni în viitor. Această suspiciune era motivată de citirea corespondenţei purtate de studenţii ieşeni cu alţi colegi din ţară. Totuşi, arestările nu s-au produs imediat. Tinerii iniţiatori ai sărbătorii de la Putna au absolvit în vara anului 1957 facultatea. Alexandru Zub a fost angajat ca cercetător la Institutul de Istorie din Iaşi, Alexandru Popescu - liderul Asociaţiilor Studenţeşti de la Universitatea din Iaşi - a primit un post de profesor la o şcoală din Haţeg, Dumitru Vacariu era profesor la Vaslui, iar Mihalache Brudiu lucra ca arheolog. Toţi au fost urmăriţi în perioada mai 1957-martie 1958. Alexandru Zub a fost arestat la 6 martie 1958, dintr-un tren care îl ducea spre Bucureşti, Aurelian Popescu la 10 martie, Mihalache Brudiu câteva zile mai târziu, în 14 martie, ultimul reţinut fiind Dumitru Vacariu. Conform concluziilor de învinuire cei patru au fost acuzaţi că „intenţionau a se deda la acte huliganice, pentru a provoca răscoale în masă, lucru pe care nu l-au reuşit întrucât organele de stat au intrat în posesia acestor date şi-n consecinţă au putut lua măsuri de prevenire”. Învinuirea extrem de gravă de „răzvrătire” a fost modificată pe parcursul procesului în „uneltire contra ordinii sociale”, încadrare care prevedea pedepse mai mici. Alexandru Zub şi Aurelian Popescu au fost condamnaţi la 10 ani închisoare corecţională, Mihalache Brudiu şi Dumitru Vacariu la 8 ani închisoare. După şase ani şi două luni de detenţie, ispăşită în penitenicarele Iaşi, Jilava, Gherla şi în lagărele de muncă Salcia şi Giurgeni, Alexandru Zub a fost eliberat la 16 aprilie 1964. După eliberare s-a dedicat cercetării, iar în 1973 şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Dealul Copoului. Din 1990, a devenit director al Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, membru corespondent al Academiei Române din 1991, apoi membru deplin din 2004 şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice începând cu anul 2006. În prezent, Alexandru Zub trăieşte la Iaşi.